În noaptea de 18 spre 19 iulie 1949, Gogu Puiu cade în lupta cu Securitatea.
Astăzi s-au împlinit 70 de ani de la intrarea in legendă a lui Gogu Puiu, cel care a luptat până la ultima suflare pentru alungarea comuniştilor din ţară. Atât viaţa cât şi moartea sa rămân un mister.

Întors în țară in 1947, cu un pașaport fals sub legenda unui musulman albanez, Gogu Puiu fusese instruit de serviciile secrete americane, de la care promise misiunea de a organiza in România o mare insurecție anticomunistă.

Misiunea sa se circumscria unui amplu proiect al serviciilor secrete franco-anglo-americane, de penetrare a Cortinei de Fier. Prins de Siguranța intrată in mâinile comuniștilor, in iunie 1947, a fost condamnat la un an de temnița pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

După ce a ieşit din închisoare, a ajuns în nordul Dobrogei, unde existau deja nuclee de rezistenţă anticomunistă si s-a alaturat actiunii de rezistență coordonate de frații Fudulea, în cele mai neprielnice condiții geografice pentru activitățile de guerilla.

A activat în fruntea partizanilor până în 1949, când a fost incercuit de Securitate în casa din localitatea Cobadin. Aici avusese loc, cu o noapte inainte, o mare adunare reprezentanților nuceleelor Rezistenței din localitățile Dobrogei.

Fire profund creștină, Gogu Puiu a ținut sa pună sub rînduială dumnezeiască iubirea ce o trăia cu logodnica sa, Olimpia. El s-a căsătorit in Cobadin cu ea, așteptându-și sora din comuna Ferdinand sa asiste la cununia religioasă. Ulterior, el urma sa plece spre muntii Fagarasului, pentru a se alătura partizanilor din acea zonă.

Gogu Puiu nu avea de unde sa știe ca sora lui, împreună cu toată familia, fuseseră arestați. Asteptandu-si sora pt a asista la oficierea casatoriei, el a incalcat pentru prima oară regulile conspirativitatii, care spuneau sa nu rămână mai mult de 24 de ore în aceeasi locatie.

Casa lui Gheorghe Filiu, unde erau adăpostiți Gogu Puiu şi logodnica sa, Olimpia, este încercuită. Gogu Puiu își sărută soția si ii spune, despre copilul ce avea sa se nasca: “De va fi baiat, să se numească Hristu, iar de va fi fată, Zoe!” După care, sare pe fereastră, deschizând foc asupra atacanţilor.

În lupta crâncenă despre care martorii spun că se trăgea ca la asalt, Gogu Puiu a reușit sa străbată teritoriul mai multor gospodarii, dar fiind rănit la un picior, cu muniţia epuizată si incoltit de comuniștii care incercau sa il prindă viu, realizând că nu va putea ieşi viu din încercuire, s-a aruncat pe ultima grenadă pe care o purta la şold, ţinându-şi promisiunea să nu se lase viu în mâna «vânătorilor de oameni».

Martorii oculari spun ca a avut grija sa se arunce cu tot cu porthartul de piele plin cu documente, de care nu se despărțea nici cand dormea.
Securiştii au susținut in rapoartele lor că ei l-au ucis, contrazicându-se în declarații și ridicând primele semne de întrebare, neexistând nicio fotografie a cadavrului carbonizat pe care nimeni nu l-a mai putut identifica.

Din procesul verbal încheiat de şeful Securităţii Constanţa, Nicolae Doicaru, cu ocazia lichidării lui Gogu Puiu, aflăm o altă variantă: „Protejat de configuraţia terenului şi însuşi a imobilului, după ce mai întâi a ieşit din casa numitei Puiu Olimpia, logodnica lui Gogu Puiu, acesta reuşeşte să iasă din casă după ce răneşte grav pe slt. de Securitate Ene Voinea, asupra căruia banditul a tras mai multe focuri de pistol fracturându-i antebraţul mâinii drepte şi ciuruindu-i cu mai multe gloanţe haina. Urmărirea banditului se continuă prin mai multe curţi timp în care a fost rănit uşor la picior ajungând astfel până la curtea numitului Soare Ion, unde i-am eşit în faţă subsemnatul începând un schimb de focuri cu banditul care se afla protejat de fântâna curţii susmenţionate. În timpul schimbului de focuri s-a putut apropia echipa subloc Sarchiz Jan, cu ajutorul căruia am făcut somaţiile pentru a se preda. Banditul Gogu Puiu răspunde şi de această dată cu foc asvârlind o grenadă. În această situaţie am dispus slt. Sarchiz Jan să arunce una grenadă în locul unde se afla banditul Gogu Puiu. Grenada (…) a lovit în plin în regiunea (…) pe banditul Gogu Puiu care astfel a fost răpus“.

Totusi, in anii urmatori, securitatea continua sa cerceteze eventuala prezență a lui GoguPuiu in regiune.

Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, nascuta dupa 5 luni in inchisoare, spune că misterul se adânceşte întrucât nu există nicio fotografie cu tatăl ei mort.

„La acea vreme, toţi legionarii morţi erau fotografiaţi, şi în dosarele Securităţii apar aceste mărturii. Numai fotografia tatei nu este. Sunt mai multe semne de întrebare. În toate fotografiiile de la CNSAS se arată: aici este casa unde a murit Gogu Puiu, dar nicăieri nu este fotografia lui Gogu Puiu mort. Unii spun că acel foc a fost o diversiune pentru ca el să poată dispărea.“

Mama sa, când a fost prinsă de Securitate două zile mai târziu, a fost pusă să recunoască un cadavru complet carbonizat.

Tot în dosarele CNSAS se arată că s-au făcut afişe şi adrese în 1954, deci la cinci ani după presupusa moarte a luptătorului, în care se cerea sa fie încătuşat şi adus „banditul Gogu Puiu“, spune femeia.

Un alt eveniment avea să-i aducă o dovadă în plus că totul nu a fost o poveste. „Într-o zi, o învăţătoare, Zoe Caporani, mi-a spus că o să mă întâlnesc cu un domn George, care venea din Brazilia şi care îmi va da veşti că tata trăieşte. M-am dus la Autogara Constanţa unde urma să ne întâlnim. Am aşteptat o oră şi jumătate, apoi am plecat. Într-o zi, m-am întâlnit cu învăţătoarea. Când am întrebat-o ce ştie despre omul cu care trebuia să mă întâlnesc, mi-a răspuns: «Nu ştii? L-au găsit mort pe plaj㻓.