ION MOȚA și VASILE MARIN – Eroii martiri ai Mișcării Legionare! 83 de ani de la jertfa lor mucenicească. 

La 30 de ani de la caderea comunismului, istoria adevarata a neamului nostru ne este in continuare ascunsa. Mass-media instrainata otraveste zilnic tineretul roman promovand mediocritatea si non-valorile, in timp ce adevaratele modele de viata, eroii martiri ai acestui neam, sunt date uitarii.

Ionel Mota si Vasile Marin au fost doi Legionari romani care in 1937 au uimit intreaga Europa prin vitejie, credinta si jertfa suprema. Aceasta este povestea lor:

In 1936, conflictul ireductibil dintre stanga bolsevica si dreapta nationalista, mocnind in intreaga Europa, erupe cu putere in Spania, unde comunistii si anarhistii, incurajati de victoria obtinuta de Frente Popular in februarie acelasi an, declanseaza un val de greve, dezordini si violente. impotriva acestor incercari de subminare a statului, generalul Francisco Franco organizeaza lovitura de stat militara la care se vor ralia toate fortele nationaliste. Urmeaza un razboi civil devastator care va dura aproape trei ani.

In Romania, politica pro-sovietica a lui Titulescu este din ce in ce mai contestata de majoritatea populatiei. Ca urmare, la 29 august 1936, acesta e constrans sa demisioneze din functia de ministru de Externe. Repulsia romanilor fata de comunism si neincrederea fata de Rusia sovietica determina opinia publica sa priveasca cu interes evenimentele ce se derulau in Spania, majoritatea situandu-se de partea fortelor nationaliste conduse de generalul Franco. Razboiul din Spania are un ecou deosebit in inima lui Ionel Mota, unul dintre intemeietorii Miscarii Legionare si numarul doi in ierarhia Miscarii. Ca fiu de preot si credincios crestin, nu putea sa nu se cutremure la aflarea atrocitatilor pe care comunistii le savarseau impotriva Bisericii Catolice in Spania: preoti ucisi si rastigniti in batjocura, calugarite violate, altare si icoane profanate, manastiri arse din temelii? Prin viziunea sa profund mistica asupra lumii, Mota intrezareste in lupta dintre nationalism si comunism infruntarea eterna dintre Bine si Rau, dintre Biserica lui Hristos si armatele rosii ale satanei.Pentru el, plecarea pe front devine mai mult decat o datorie, o dureroasa necesitate: “Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos. Se clatina asezarea crestina a lumii. Puteam noi sa stam nepasatori?” isi motiveaza el gestul intr-o scrisoare adresata parintilor. Ionel Mota cere si primeste incuviintarea conducatorului Miscarii Legionare, Corneliu Codreanu, de a pleca sa lupte in Spania.

Dar pe la mijlocul lui Noiembrie, Vasile Marin afla de initiativa lui Mota, de plecarea legionarilor in Spania.

Nu mai are astampar, vrea sa plece si el in Spania, vrea sa plece cu orice pret.Se roaga de Capitan – el care nu se rugase si nu ceruse nimanui nimic, niciodata. Insista sa fie lasat sa plece. Capitanul se codeste, nu sunt destui bani. Atunci Marin din saracia lui, din apriga, din amarnica lui saracie gaseste 5.000 de lei, se imprumuta cu cinci mii de lei, ii aduce la sediu si cere sa i se dea voie si lui sa plece. Cu ironia lui amara spune domnului General: “Vreau sa fiu al saptelea sicriu”.

De ce voia sa plece Vasile Marin? Ce il mana? Cine-l chema? Ne-a spus-o in cele cateva randuri din scrisoarea adresata sotiei sale la 23 Noiembrie 1936:

“N-am facut actul acesta din disperare sau aventura ci perfect lucid. Era o datorie de onoare care apasa pe umerii generatiei noastre. L-am facut cu acelasi drag ca fi cum ar fi fost vorba de tara mea “.

Iata de ce a vrut sa plece Comandantul legionar Vasile Marin. Iata ultimele lui ganduri de o simplitate, o maretie, o noblete antica. A plecat impreuna cu Mota, a dormit in acelasi pat cu el pe vapor, a stat in aceeasi camera cu el la Toledo.

Intre acesti doi oameni, atat de deosebiti ca temperament, se inchegase o legatura frateasca, o legatura care pornea de atunci, de la Jilava, de cand statusera toti trei impreuna cu Sterie Ciumetti, o legatura care avea sa-i duca imbratisati in mormant.

Multi legionari ar fi dat orice ca sa-i insoteasca in aceasta Cruciada. Insa lipsa fondurilor si previzibila impotrivire a guvernului fata de o expeditie de amploare au facut ca Legiunea sa trimita pe front o echipa alcatuita din numai sapte oameni. Sapte, insa, dintre cei mai de seama, toti comandanti legionari: Ionel Mota, Gheorghe Clime, Nicolae Totu, Vasile Marin, preotul Ion Dumitrescu Borsa, Banica Dobre si printul Alexandru Cantacuzino. In fruntea lor, generalul Gh. Cantacuzino, erou al primului razboi mondial.

Legionarii se disting prin curajul lor in lupte, castigand admiratia confratilor de arme.

In ziua de 13 ianuarie 1937, Compania 21 din Legiunea Straina (la Veintiuna) se afla cantonata la Majadahonda, la 15 kilometri de Madrid dupa o luna de zile in care n-avusese parte de odihna. Trupele republicane (guvernamentale), sprijinite de brigazile internationale (voluntari comunisti din toate tarile), isi concentreaza tancurile, artileria grea si grosul infanteriei chiar in acest punct al frontului, incercand strapungerea lui. Luptele care urmeaza sunt deosebit de grele. Alecu Cantacuzino surprinde tabloul de cosmar in amintirile sale intitulate “Pentru Hristos”:“Bubuitul devine naucitor. Vajaitul gloantelor si schijelor ne ameteste. Exploziile obuzelor ne acopera cu pamant. Tancurile au avansat pana la 500m de noi, ascunzandu-se intr-o vale. Acum inainteaza sirurile comuniste”.Ionel Mota ne striga: “- Daca suntem inconjurati, nu cade nimeni prizonier. Murim toti impreuna.” Sunt ultimele cuvinte care ni le-a spus.

Peste cateva clipe numai, explozia unui obuz, direct in transeea in care Mota si Marin preluasera controlul asupra mitralierei abandonate de servanti, si doboara la pamant curmandu-le instantaneu vietile. Asa cum tot Alecu Cantacuzino isi aminteste, ca un ultim si suprem simbol, de sub haina sfasiata a lui Mota se vad culorile drapelului romanesc, pe care il incinsese peste camasa, sperand sa poata defila cu el pe strazile Madridului eliberat.Ecoul produs in tara de vestea mortii celor doi eroi este impresionant. Dupa ce primesc onoruri militare in Germania, corpurile lor neinsufletite, purtate de un tren mortuar, intra pe teritoriul Romaniei si trec prin toate provinciile tarii, oprind in orasele mari. Mota si Marin se sacrificasera in numele poporului roman si acesta trebuia lasat sa-si cinsteasca martirii. Peste tot, multimi de oameni ii intampina, au loc emotionante slujbe religioase.

Cand convoiul funerar ajunge la 11 februarie la Bucuresti, intreaga tara cunoastea povestea lor.La ceremonia funerara, desfasurata la biserica Sf. Ilie Gorgani din Bucuresti, participa peste o suta de preoti, in frunte cu Mitropolitul Nicolae al Ardealului, saisprezece mii de legionari si mai mult de o suta de mii de romani veniti din toata tara.

La ceremonie iau parte si reprezentantii Italiei, Germaniei, Japoniei, Spaniei nationaliste, Poloniei si Portugaliei. Jertfa celor doi “cruciati ai poporului roman” este cinstita de cele mai mari nume ale culturii romanesti interbelice, in frunte cu Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Mircea Eliade. Chiar Nicolae Iorga, desi adversar politic al Miscarii Legionare, ii omagiaza in articolul sau “Doi baieti viteji”.

Personalitățile vremii nu au rămas insensibile la moartea celor doi legionari.

Nicolae Iorga: „Luptînd pentru credința lor creștină și pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump și curat în latinitatea nebolșevizată, doi tineri Români, doi Băieți viteji, Moța și Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roșii […] Cine știe ce va ieși din cumplita furtună ce s-a abătut asupra depărtatului pămînt latin, unde se varsă sînge din toate rănile unui nobil neam! Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioșată mîndrie, că pentru aceasta au curs și cîteva picături din sîngele scump al tineretului nostru”Simion Mehedinți: „Moța și Marin, prin jertfa lor de bună voie, au dat semnalul unificării sufletești a tuturor Românilor care se mai simt Români. Cu sîngele lor românesc ei au vrut să vindece rana înveninată a dezbinărilor din trecut. Aceasta este semnificația istorică a morții lor”.Mircea Eliade: „Semnificația morții lor trece deasupra valorilor și eroismului viril. Moartea voluntară a lui Ion Moța și Vasile Marin are un sens mistic: jertfa pentru creștinism. O jertfă care să verifice eroismul și credința unei întregi generații”.

Nae Ionescu: „Vasile Marin a căzut sub zidurile Madridului, alături, cot la cot cu Ion Moța, în fața aceluiași dușman. Dar a căzut altfel decît Ion Moța. Nu mai bine, nu mai puțin bine, ci altfel.

Ion Moța s-a dus să moară. Coborîse adînc în el încredințarea că mîntuirea neamului nostru are nevoie de jertfa patetică a ființei lui trupești; și a plecat într-o transfigurată hotărîre: nu ca să lupte, nu ca să învingă luptînd, ci pentru ca, cu moartea lui, să calce moartea noastră. Dacă Moța s-ar fi întors nevătămat din război, bucuria omenească a noastră, a celor care l-am cunoscut, ar fi stat alături de îndoiala lui Moța, care se va fi gîndit că, pentru păcatele cuiva, Dumnezeu i-a refuzat jertfa. Oricît de groaznic ar fi omenește gîndul acesta, eu sînt astăzi încredințat că pentru mîntuirea nației noastre Dumnezeu trebuia să accepte jertfa lui Moța, așa după cum, pentru mîntuirea neamului omenesc, a acceptat jertfa Mielului”.

Sursa: www.buciumul.ro